FORD_CATG_1 \(1\)

Noul Ford Explorer, complet electric, este disponibil la vânzare în România, după ce a finalizat o călătorie record de 30.000 km în jurul lumii


Nisa, Franța, 26 martie 2024 – Lexie Alford (@LexieLimitless) a stabilit astăzi recordul oficial de a fi prima persoană care a călătorit în jurul pământului într-un vehicul electric folosind noul Ford Explorer. Pentru a sărbători Charge Around The Globe, Ford a confirmat prețul și specificațiile noii game Ford Explorer.

Trecând linia de sosire în Nisa, Franța, Lexie și noul Ford Explorer au condus o caravană unică de vehicule Ford iconice, flancate de modele actuale care modelează direcția viitoare vizionară a companiei. Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită aici.

„Ford vrea să aducă pasiune și emoție vehiculelor electrice din Europa pentru că există destule mașini și SUV-uri plictisitoare în piață. Noul Explorer reprezintă caracterul unic al Ford, care se regăsește în fiecare mașină din această caravană unică”, a declarat Jim Farley, CEO Ford, care a participat la sărbătoare. „Suntem mândri să lansăm acest nou model complet electric, conceput special pentru drumurile și clienții Europei și, evident, capabil să vă conducă oriunde în lume.”

Călătoria incredibilă reușită de Lexie și Explorer a traversat șase continente, a trecut prin 27 de țări și a acoperit peste 30.000 de kilometri, totul doar cu energie electrică. Luptându-se cu penele de curent din Africa, lipsa infrastructurii de încărcare din deșertul Atacama din Chile, drumurile neasfaltate, trecătorile montane și condițiile de îngheț, călătoria a demonstrat ceea ce este posibil să faci cu un vehicul electric.

,,Călătoria lui Lexie a fost testul suprem pentru noul nostru Ford Explorer, abordând orice fel de vreme și condiții de drum și abordând aproape orice scenariu de încărcare", a declarat Martin Sander, director general Ford Model e Europa." Acesta întruchipează adevăratul spirit al acestei companii, profitând de această mare oportunitate de a ne testa nu numai pe noi înșine, ci și infrastructura de încărcare a lumii. Trecerea liniei de sosire dovedește exact ceea ce poți face cu noul Ford Explorer complet electric și suntem încântați că în curând clienții vor putea descoperi singuri aceste lucruri."

,,În această aventură epică am întâlnit oameni incredibili din multe colțuri ale lumii și am experimentat la volan frumusețea a 27 de țări. Dar această călătorie a venit cu un set unic de provocări”, a spus Lexie, care deține și recordul mondial de a fi cea mai tânără persoană care a vizitat fiecare țară din lume. „A fost onoarea vieții mele să primesc atâta încredere de la Ford pentru a face ocolul pământului cu Explorer-ul electric, care a fost casa mea în ultimele șase luni. Am avut obiectivul de a depăși limitele a ceea ce pare imposibil de realizat într-un vehicul electric și sunt mândră să spun că am reușit!”

Echipat pentru orice aventură

Noul Explorer complet electric este primul vehicul electric Ford dezvoltat și construit în Europa. Acesta combină ingineria germană, designul american și echiparea standard de top. Autonomia maximă oferită de Explorer este de 602 km pentru o singură încărcare.

Gama Explorer este deschisă de un sistem de propulsie cu tracțiune spate, cu un singur motor (RWD) sau cu tracțiune integrală cu două motoare (AWD). Ambele utilizează o baterie litiu-ion, de tip nichel-mangan-cobalt (NMC), aleasă pentru densitatea energetică ridicată, dar și pentru performanțele oferite în climatele tipic europene, din Scandinavia până la Marea Mediterană. Versiunea cu un singur motor (RWD) 4, cu baterie NMC cu autonomie standard va fi disponibilă la o dată ulterioară.

Pentru modelul AWD, încărcarea de la 10-80% durează aproximativ 26 de minute dacă se folosește o stație de încărcare DC de 185 kW. Șoferii lui Explorer din Europa vor putea, de asemenea, să acceseze și să plătească cu ușurință încărcarea la peste 600.000 de puncte de încărcare din rețeaua BlueOval folosind aplicația FordPass 7 sau tehnologia inovatoare Plug&Charge. Acestea includ stații de încărcare de mare putere de la IONITY, un consorțiu al cărui unul dintre membrii fondatori este Ford și de la Allego – cu care Ford a anunțat, de asemenea, un parteneriat pentru a instala puncte de încărcare de mare putere la dealerii Ford.

Nu doar încărcarea este rapidă și simplă. Cu 340 CP, Ford Explorer poate accelera mai repede decât un Ford Focus ST Performance, ceea ce înseamnă că modelul AWD poate atinge 100 km/h cu start de pe loc în 5,3 secunde. Explorer AWD poate tracta, de asemenea, până la 1.200 kg. 

Suplimentar față de cei aproximativ 470 de litri ai spațiilor de stocare 9, care includ cei 17 litri oferiți de MegaConsole și My Private Locker (un spațiu securizat din cabină), fiecare Explorer dispune de sistemul multimedia SYNC Move 2, cu un ecran tactil central de 14,6 inchi, care poate fi glisat pentru schimba unghiul de înclinare cu peste 30 de grade.

De asemenea, standard sunt oferite volanul și scaunele față încălzite, masajul scaunului șoferului și încărcarea wireless a telefonului. 10 Designul interior include scaune sport cu tetiere integrate și un Soundbar elegant care vă permite să vă bucurați de sunetul redat prin dispozitivele conectate, Android Auto și Apple CarPlay fiind disponibile wireless.

Versiunea Explorer Premium adaugă un sistem audio B&O cu 10 difuzoare și iluminare ambientală interioară, jante de 20 de inchi, tapițerie integrală Sensico, precum și trecerea de la farurile cu LED la cele Dynamic Matrix LED.

Pentru a face procesul de achiziție cât mai ușor posibil, echipamentele opționale au fost limitate la un acoperiș panoramic 12 cu o suprafață vitrată mai mare de 1 m2 și un pachet de asistență pentru șofer. Acesta include hayonul cu deschidere electrică fără atingere, pentru accesarea a până la 450 de litri de spațiu pentru bagaje, 9 un afișaj Head-up, camera video la 360 de grade și noua tehnologie Assisted Lane Change.

Aceste echipamente sunt oferite suplimentar față de peste 15 tehnologii de asistență a șoferului, care includ, printre altele Intelligent Adaptive Cruise Control cu Stop and Go, precum și Clear Exit Warning, care este conceput pentru a ajuta la prevenirea accidentelor cu bicicliști.

În România, noul Ford Explorer complet electric – primul vehicul care va fi asamblat la Centrul de Electrificare de la Koln, construit în urma unei investiții de 2 miliarde de dolari – va avea un preț de pornire de 39.500 euro cu TVA prin programul Rabla Plus pentru versiunea Select RWD Extended Range.

gtag('js', new Date()); gtag('config', 'G-SHLDHLY20Z');